Train the trainer

Train the trainer

O nouă sesiune a Programului Train the Trainer se desfășoara în perioada 10-12 noiembrie 2014, în găzduirea Academiei de Studii Economice din București.

Au fost invitați să participe reprezentanți ai următoarelor instituții:

Academia de Studii Economice

Universitatea de Petrol și Gaze Ploiești

USAMV București

Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București

Universitatea Spiru Haret București

UTCB București

Biblioteca Academiei Române Iași

UNAP București

SNSPA București

 

Următoarea  sesine va fi găzduită de BCU Eugen Todoran din Timișoara, în perioada 17-19 noiembrie.

Instituții invitate:

Universitatea de Vest din Timișoara

Universitatea Politehnica din Timișoara

Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara

USAMV Timișoara

Universitatea Aurel Vlaicu din Arad

Universitatea Eftimie Murgu din Reșița

BCU Eugen Todoran Timișoara

Institutele AR din Timișoara  (Institutul de Chimie și Centrul de

Cercetari Tehnice Fundamentale si Avansate – pentru care au fost generate

conturi de acces mobil).

 

Asociația Anelis Plus anunță reluarea Programului Train the trainer, derulat în parteneriat cu S.C. E-nformation s.r.l. Următoarele sesiuni de pregătire se vor desfășura în perioada 29-30 septembrie 2014, între orele 10.00-16.30, în găzduirea Universității din București, Facultatea de Drept, sala 219. Vor fi prezenți câte 2 reprezentanți de la Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davilla București, Universitatea Maritimă Constanța, Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța, Universitatea Ovidius Constanța, Universitatea Româno- Americană București și Biblioteca Centrală Universitară Carol I din București. Programul continuă la Iași, în zilele de 6-7 și 8-9 octombrie, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Hotelul Gaudeamus, sala 230. Participanții sunt reprezentanți ai

  • Institutelor și Bibliotecii Academiei Române din Iași,
  • Universităților din zona Moldovei (Suceava, Vasile Alecsandri din Bacău, Dunărea de Jos din Galați),
  • Universităților ieșene (UMF Grigore T. Popa, USAMV Iași, UTI, UAGE),
  • BCU Mihai Eminescu Iași.

Până la încheierea acestui program, în luna mai 2015, reprezentanți ai fiecarei instituții din Anelis Plus vor fi invitați să ia parte la evenimente similare.

Descrierea Programului

John Doe

John Doe

Lorem ipsum dolor sit amet consectetur adipiscing elit dolor